Cândva am fost un misogin…
Nu am ales eu asta: am crescut într-o comunitate și o societate care m-au ,,ajutat” și ,,încurajat” să devin și eu un misogin.
Încă de mic am asistat la glumițe sexiste care, la prima vedere, par inofensive. Erau nelipsite și vestitele bancuri cu blonde… le mai știi. Din păcate și acum le mai auzi. Faza e că aceste așa-zise glume aparent inofensive pun o etichetă pe femei și nu este una pozitivă.
Tot ele stau la baza stereotipurilor de gen, iar misoginia se hrănește din aceste stereotipuri. Am ajuns la maturitate cu credința inconștientă că femeile ar fi inferioare, că femeile trebuie să fie cumva supuse bărbaților.
Maturitate… așa credeam eu, că sunt matur, însă gândirea mea era a unui copil de generală. La 29 de ani, când mi-am dat seama că sunt un imatur, mi-a fost greu să accept. Faza e că această mentalitate de „bărbatul este superior femeii” nu m-a ajutat, din contră: mi-a adus multă suferință în relațiile pe care le-am avut. Sfârșeam părăsit, înșelat și nu îmi dădeam seama de ce.
